George Coșbuc

George Coșbuc


GEORGE COSBUC: Nascut in 20 septembrie 1866, la Hordou, azi Cosbuc, jud. Bistrita-Nasaud - mort in 9 mai 1918, Bucuresti.

A urmat cursurile primare la patru scoli, Hordou, Salva, Telciu si inclusiv norma din Nasaud de unde trece in bancile Gimnaziului superior graniceresc (1876-1884), dupa care se inscrise la Universitatea din Cluj, fiind student la litere si filosofie intre 1884 si 1887. Fara sa termine studiile, pleaca la Sibiu in calitate de redactor la "Tribuna", desfasurand ampla si rodnica activitate de creatie din care o buna parte va publica in ziarul la care lucra, in 1889 s-a refugiat in Romania, stabilindu-se la Bucuresti pentru toata viata, in timpul cat scria, a incercat tot felul de slujbe pentru a-si asigura existenta lui si apoi a familiei, lucrand ca functionar la Ministerul Cultelor, desenator-ajutor la Serviciul arhitecturii urbane, profesor suplinitor, sef de birou la Casa scoalelor etc.

Paralel a lucrat si in diverse redactii, la "Albina", "Foaia interesanta", "Lumea ilustrata" si a condus in colaborare "Samanatorul", "Vatra" si "Viata literara". A colaborat la foarte multe publicatii, intre care "Amicul familiei", "Amicul tinerimii", "Familia", "Flacara", "Convorbiri literare", "Viata Romaneasca" etc.

Cunoscator al limbilor clasice latina si greaca, realizeaza traduceri valoroase si prin studii ajunge la vechea cultura indiana alcatuind o Antologie sanscrita cu traduceri din alte limbi ale capodoperelor literare, in 1897 Academia Romana i-a acordat marele premiu "Nasturel-Herescu" pentru intreaga activitate a poetului. Pana atunci avea publicate volumele Balade si Idile (1893), Fire de tort (1896). si numeroase traduceri.

Au urmat volumele Versuri si proza (1897), Povestea unei coroane de otel (1899), Razboiul nostru pentru neatarnare (1899), Ziarul unui Pierde-vara (1902), Dintr-ale neamului nostru (1903), Crestomatie pentru toti romanii (1904), Cantece de vitejie (1904), mai tradusese Divina Comedie de Dante Alighieri care a aparut postum.

In martie 1900, la propunerea lui Iosif Vulcan, Academia Romana 1-a ales MEMBRU CORESPONDENT' iar in sedinta din 20 mai 1916, sub presedintia lui B. st. Delavrancea, elogiindu-i activitatea Duiliu Zamfirescu, a devenit MEMBRU ACTIV.